Gogu sau gogul sau gugle

Porni reportofonul.

– Bună ziua,  sunt Ghiță de la IT BLOG și astăzi vom lua un interviu unui personaj… imaginar…

Gogu se ridică nervos de la masă, lovind cu putere măsuța de plastic alb. Paharele zăngăniră speriate și sticla de cola se răsturnă peste ceașca de cafea. Un val de cola amestecată cu cafea mătură ca un taifun masa… Gogu cu o mișcare acrobatică pescui telefonul chiar înainte ca dezastrul să lovească, dar evită elegant stropii de lichid maroniu care se îndreptau spre pantofii lui sport. Sau Adidași cum le zice lumea… Gogu era un bișnițar obișnuit. Nu prea bogat și nici prea inteligent. Gurile rele spun că era o legătură foarte evidentă între inteligență și avere  în cazul de față…

– Uite ce-ai făcut! Dacă îmi udai telefonul îl plăteai, să știi!

– Dar tu ai răsturnat sucu… și cafeaua…

– Da mă! Da’  din cauza ta! Că m-ai făcut imaginar! Poate-ți dau două pe cabină! Cine-i mă imaginar? IO? Așa îs eu, un pic flegmatic! Da să nu mă faci pe mine imaginar, sau personaj imaginar că te pleznesc! Și comandă-mi un suc și o cafea. Că din cauza ta le-am vărsat!

Ghiță făcu un semn timid fetei de la bar. Fata avea o cârpă în mână și stătea pregătită să intervină. Dar nu o făcuse pentru că nu vroia să fie prin preajma lui Gogu când era nervos. Dar văzând semnul țâsni ca la o cursă de formula unu. Șterse masa conștiincios, apoi schimbă scrumiera. Gogu se așeză relaxat pe scaun.

– Astea le treci la el. zise Gogu făcând un gest larg cu degetul arătător întins și cu degetul mic ușor îndoit. Ghiulul de 50 de grame înfipt pe degetul gros întări parcă cuvintele… O rază de lumină trecu prin unghia degetului mic făcând-o parcă mai vizibilă. O unghie imensă rotunjită cu mare atenție. Crescută cu răbdare…

Fata înclină din cap ca să vadă omul că a înțeles… Nu avea rost să vorbească… Poate era chiar periculos…

– Am zis personaj imaginar ca să nu trebuiască să îți zic numele…

– De ce  să nu-mi zici numele? Ce mă! Crezi că mie mii rușine? …sau frică? Zi mă?

Tonul ridicat si venele umflate erau un indiciu clar că nu e în cele mai bune toane. Și situația devenea din ce în ce mai încordată…

Ce ciudat – gândi Ghiță – am venit să iau un interviu pentru blog și o să iau și bătaie… Devine deja periculos să ai blog… Mai bine făceam un site cu jocuri. Ca și Andrei. Fraieru ăla ochelarist stă acasă în fața calculatorului și eu umblu prin oraș să iau interviuri la bișnițari. Bună afacere am făcut. Poate mă aleg și cu vreun ochi umflat… Și acuma trebuie să stau aici până termin cu prostia asta de interviu. Cum să-i zic că plec. Că deja e foarte nervos… Și uite ce bicepși are…

Ospătărița adusese pe masă o cafea și un suc. Ridică atent cașca de cafea, tremurând ușor… Ceașca zăngăni cu o veselie care o făcu să tresară … O așeză pe masă foarte încet, cu grijă ca să nu se verse cafeaua. Apoi paharul de suc… Cu aceeași grijă… Se aplecă spre Ghiță, zâmbind forțat și îi puse în față nota de plată. O cafea și un suc. 10 lei…

– 10 lei?!  Cum 10 lei, pentru un suc și o…

– Zi, mă, ce interviu vrei să-mi iei? îl întrerupse Gogu scărpinându-se grațios cu unghia degetului mic sub ureche.

– Păi în primul rând, de ce îți zice Google? E un nume neobișnuit pentru un … (era să zică bișnițar dar nu era sigur că asta ar fi sunat bine) om de afaceri local…

– Păi, pă mine mă cheamă Gogu. Și într-o seară i-am făcut pe 2 fraieri la poker. De mulți bani. Foarte mulți! Și când m-am văzut cu atâta cașcaval m-am dus în club și m-am îmbătat foarte tare. Și cum eram bat mangă, le ziceam că io-s Gogu Mogulu. Și nu puteam vorbi, ziceam că-s Gogulu. Și de atunci îmi zice lumea Gogulu.  Și prietenă-mea de atunci mi-a zis că mă cheamă ca pe programul ăla de pe calculator! Gugle! Și Gugle am rămas de atunci… Da, auzi mă? Unde ai zis că se publică interviu’ ăsta? Să le arăt la frații mei ce valoare am? Că am ajuns să dau interviuri… Izbucni în râs, scuturându-se isteric.

– E la mine pe blog…

– Ce-i ăla blog, mă?

– Un fel de jurnal personal…

– Ce mă! Eu am ajuns să dau interviuri pentru jurnalu’ tău?

Se ridică nervos. Sucul și cafeaua explodară din nou. Ca într-o secvență trasă la indigo,  telefonul salvat în ultimul moment, cascada de lichide îndreptându-se spre pantofii albi ai bișnițarului. Evitarea catastrofei și mugetul furios al gogului…

Pentru Ghiță secundele acelea au fost celel mai lungi din viața lui. Nimic din ce trăise până atunci nu-l pregătise pentru o asemenea întâmplare. Timpul se opri în loc. Ca și în Matrix, Ghiță se ridică de pe scaunul de plastic, pornind în viteză spre bar. Cu coada ochiului observă Gogălul cum salvează telefonul de la al doilea potop cofeinic. Bun. Mulțumi lui Dumnezeu pentru agilitatea bișnițarului care reușise, din nou, să evite stropirea adidașilor imaculați, apoi scoase din buzunarul de la spate al blugilor două hârtii de 10 lei. Le aruncă cu o mișcare rapidă în direcția barului și se îndreptă spre ieșirea de pe terasă.  Abia când ajunsese în stradă mai găsi puterea să strige:

– Plătesc eu…

This entry was posted in Entertainment, personal and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s