Pisica ordinara (felinas vulgaris)

Sunt un iubitor de câini. Indubitabil. Iubesc ideea de a avea un animal dispus să te apere, indiferent de circumstanțe. Dar așa cum zice titlul astăzi vă voi povesti despre pisici. Pe care personal nu le urăsc. Dar nici nu le iubesc. Sunt undeva la mijloc. Nu am nici un motiv să le iubesc, pentru că pisicile (deși nu par) sunt animale foarte parșive. Care se folosesc cum pot mai bine de stăpânul lor. Nu au nici un fel de loialitate nici măcar față de persoana care le hrănește în mod constant. Poate greșesc dar nu am auzit de vreun experiment reușit în care o pisică dresată să refuze mâncare. Sau să aducă o minge sau un băț aruncate de stăpânul ei. Așa cum nu am auzit de nici un hoț pus la podea de o pisică care își apăra stăpânul. Ca să nu aud comentarii aiurea, pisica despre care vorbim e o banală pisică domestică. Domestic înseamnă (așa cum ne-a învățat tovarășa învățătoare) animal care trăiește pe lângă casa omului și aduce anumite foloase. Care or fi foloasele alea, în afară de faptul că provoacă mici alergii și își ascute unghiile în canapeaua ta de piele, nu știu. Șoareci oricum nu prind…

Nu m-am înțeles cu pisicile de mic. Nu aveam una acasă. Pentru că la noi în casă, fiecare ființă trebuia să își câștige traiul. Și cum nu aveam șoareci, pisica nu avea nici un motiv să fie adoptată în familie. Așa că nu prea știam ce și cum. Prima întâlnire cu o pisică a avut loc când aveam vreo 6 ani. Locuiam lângă un bloc neterminat unde o pisică a considerat că e locul ideal pentru viitorii ei pui. Din motive care ne-au rămas necunoscute, pisica mamă a abandonat puii după câteva zile. Noi bănuim că era o pisică de moravuri ușoare care intenționat fătase în bloc ca să nu afle motanul cu care coabita… Așa  că ne-am trezit (eram 4 puștani) fiecare cu o pisică de care trebuia să avem grijă. Eu pentru că nu aveam voie să o duc acasă, m-am gândit să o duc să o ascund în bloc. Zis și făcut. Am luat o cutie de pantofi, am pus pisica în cutie și am purces la drum. 4 etaje. Am mai fugit, am mai sărit, am scăpat cutia, mi-au furat-o prietenii, am fugit după ei, am recuperat-o… Cert e că în momentul în care am ajuns pe bloc și am deschis cutia, pisica mea a sărit ca arsă, a fugit spre marginea blocului și s-a aruncat în gol. Sătulă de tratamentul la care am supus-o pisica mea a hotărât să își pună capăt zilelor. Poate și faptul că fusese părăsită de mama ei a contat… Nu o să știm niciodată. Am fost foarte marcat de întâmplare, pentru că până atunci nu ucisesem nici măcar o muscă… Deci am sinucis prima pisică cu care m-am întâlnit…

A doua pisică din viața mea, cu care am încercat să coabitez a fost pisica surorii mele mai mari. O birmaneză. Sau ceva care semăna foarte mult cu una. Stăteam în Baia Mare, într-un bloc la etajul 3. Pisica asta făcuse o pasiune pentru mine, nu am să știu niciodată de ce… Poate încerca să îmi schimbe părerea proastă pe care o aveam despre pisici. Cum? Aștepta să adorm și apoi se urca pe pieptul meu, unde se colăcea și se culca. Cred că nu trebuie să vă povestesc cum mă trezeam și săream ca un dement când dădeam cu ochii de fiară dimineață… Pentru că am văzut că persistă am încercat să închid ușa la camera unde dormeam… Naaa. Nu ținea. Animalul a început să zgârie ușa ca o disperată… Așa că m-am hotărât să o scot pe balcon. Am luat pisica, am deschis ușa și am aruncat-o destul de ușor, printr-o mișcare asemănătoare unei aruncări de bowling. Pisica mea a alunecat ușor pe balcon și…. A căzut pe sub rama metalică care închidea balconul… Nu mă gândisem niciodată că nebuna aia de pisică o să stea așa pasivă și nu o să schițeze nici un gest… E drept că și gresia superlucioasă de pe balcon a ajutat masiv… Cert e că pisica mea a căzut de la etajul 3… Am înlemnit! Ce căcat să fac. Am fugit la marginea balconului, destul de repede ca să apuc să o văd intrând cu viteză într-o tufă de trandafiri… A scăpat cu viață… Am zărit-o ieșind din tufă și fugind… Poate cât mai departe de mine… Incredibil… Trec peste restul poveștii cu sora mea, explicații, scandal… Deci am aruncat de la etajul 3 a doua pisică din viața mea…

Marcat puternic de ambele evenimente mi-am jurat să nu mai fac rău niciodată unei pisici… Și nu am mai făcut. Până…

Mă întorsesem acasă după 3 ani de școală. Nu se schimbaseră foarte multe lucruri… Camera mea era intactă. Exact cum o lăsasem… Prima noapte în patul meu după atâta timp… Am dormit până la ora 11. Geamul deschis… Soarele trecea cu greu printre frunzele nucului din fața casei… Sublim. O zi de primăvară extraordinară…

Cum dormisem cearșaful căzuse peste marginea patului… Și în momentul în care am coborât picioarele din pat, ceva m-a zgâriat foarte tare. M-am speriat și mi-am urcat din nou picioarele în pat. M-am gândit că ceva șobolan sau animal sălbatic intrase pe geam. Și priveam cum sub cearșaful căzut se mișca ceva… Am luat un papuc și am lovit cu putere mogâldeața care se zbătea sub cearșaf… Care s-a dovedit să fie o pisică… Pisică care a ieșit urlând ca un Messerschmidt în picaj de sub pat și a dat de vreo 3 ori în perete până a nimerit ușa. Cred că vă dați seama că am rămas interzis în vârful patului cu papucul în mână… Mama atrasă de scandal a venit în fugă să vadă ce se întâmplase… Pisica era a noastră, mama considerase că e momentul să avem și noi pe lângă casă o pisică… Pisică care din întâmplare se nimerise sub patul meu, exact când am vrut eu să mă dau jos. Vâzuse mișcarea prin cearșaful căzut și s-a gândit că e ceva funny și ar fi fain să se joace… Așa m-a zgâriat. Eu am lovit-o fără să bănuiesc că e o pisică…

Oare mai trebuie să vă spun cum sărea pisica asta când intram eu în casă? Fugea ca o nebună, răsturna tot în cale, scuipa și zgâria absolut pe oricine. Parcă era posedată. Trebuia să o scoată mama afară ca să nu avem surprize…

Trei întâmplări nefericite. Îmi pare rău dar nu mi-a ieșit. Oricât am încercat…

După vreo alți 3 ani când m-am dus la mama la Vișeu, am intrat în casă și pisica a țâșnit ca o nebună afară de parcă o lovise strechia. Nu era nimic deosebit… Eram obișnuit cu asta… Doar că mi-a povestit mama că asta era altă pisică. Fiica celei pe care o lovisem cu papucul… Voi vă dați seama că pisica aia i-a transmis puiului ei ura față de mine? Deci pe a treia pisică am modificat-o genetic. Ca să mă urască…

This entry was posted in Entertainment, personal and tagged , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Pisica ordinara (felinas vulgaris)

  1. :)) nici eu nu am fost o iubitoare de pisici pana cand m-am pricopsit cu motanelul Max. Desi imi scoate peri albi si cateodata imi vine sa il arunc pe geam (pacat ca stau la parter), reuseste sa ma imbuneze cand toarce si doreste sa fie mangaiat. Asta-i felul lor de-a fi…

  2. Pingback: Discreditez, deci exist « Doina Uricariu blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s