Adevărul despre abuzul asupra lui Cristian Anghel!

MARTIE 2010, O POVESTE ADEVĂRATĂ

sau

CUM O INSTITUŢIE A STATULUI ROMÂN, MEMBRU ÎN U.E., NESOCOTIND LEGEA, POATE DISTRUGE VIAŢA UNUI OM ŞI A FAMILIEI LUI

În aprilie 2005, conducerea executivă de atunci a S.C. PHOENIX S.A. Baia Mare, hotăreşte să vândă un cămin de nefamilişti prorietatea societăţii, situat în Baia Mare, str. Horea nr. 46 A.

Căminul respectiv, având 104 camere, era ocupat la momentul acela de chiriaşi care erau angajaţi ai S.C. Phoenix S.A., foşti angajaţi disponibilizaţi precum şi alte persoane din municipiu.

Intre conducerea executivă a S.C. PHOENIX S.A. şi P.F.A. CHIRA LIVIU se încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru căminul susmenţionat la valoarea de 150.000 euro în echivalent lei ( atenţie ! contractul era încheiat între două entităţi private care presupunem să nu aveau interesul să plătească taxele notariale la valoarea reală, deoarece o garsonieră revenea la cca. 1.400 euro când un garaj de 18 mp. se vindea pe piaţa liberă în Baia Mare, la preţuri cuprinse între 6.000 şi 8.500 euro).

După mai bine de un an de la încheierea contractului pe care l-am descris mai sus, în faţa sediului Primăriei municipiului Baia Mare au început manifestaţii de protest susţinute de zeci de persoane, chiriaşi în clădirea căminului din str. Horea nr. 46 A, care protestau împotriva evacuării lor din clădire de către noul proprietar, respectiv P.F.A. Chira Liviu. Sub această presiune Consiliul Local al municipiului Baia Mare numeşte o comisie care să negocieze cu proprietarul cumpărarea căminului pentru a proteja chiriaşii care protestau în faţa sediului Primăriei şi al Consiliului Local al municipiului Baia Mare.

Proprietarul acceptă vânzarea imobilului în primul moment solicitând un preţ de 1 milion euro iar urmare mai multor runde de negocieri acceptă vânzarea căminului pentru suma totală de 544.500 euro.

În acest sens, Consilul Local al Municipiului Baia Mare (deci nu primarul) , acceptă ultimul preţ de 544.500 euro în care sens emite H.C.L. nr. 293/iunie 2006. Se întocmesc formele legale şi stabilesc condiţiile de plată în rate până la sfârşitul anului 2006 cu vânzătorul. În această perioadă un consilier local pe nume Vlaşin Vasile semnează o plângere penală “in rem” depusă la D.N.A. susţinând în aceasta că s-a produs un abuz cu toate că aprobarea achiziţionării fusese făcută de către Consiliul Local al municipiului Baia Mare din care făcea parte şi el.

D.N.A porneşte cercetarea cauzei şi înaintează dosarul instrumentat sub aspectul unei infracţiuni de abuz în serviciu, solicitând Curţii Supreme de Justiţie strămutarea procesului din Baia Mare, pe motivul unei posibile infuenţe a primarului asupra unor judecători din Baia Mare, solicitare respinsă de Curtea Supremă de Justiţie. După judecarea procesului la Judecătoria Baia Mare şi apoi la Tribunalul Judeţean Maramureş , ambele instanţe se pronunţă împotriva soluţiei propuse de D.N.A. şi-l achită pe primarul Cristian Anghel de acuzaţia de abuz în serviciu şi ridica sechestrul asiguratoriu dispus de către procurorii D.N.A. asupra imobilelor şi a bunurilor acestuia.

Pentru a înţelege mai bine situaţia şi argumentele care au stat la baza hotărârilor celor două instanţe sus menţionate, menţionăm că la dosarul cauzei au existat două expertize de evaluare ale imobilului cămin nefamilişti situat în

Baia Mare str. Horea nr. 46 A, ambele cu valori de peste 600 mii euro, deci mai mari decât preţul negociat aprobat de Consiliul Local prin H.C.L. 293/2006.

Fără a prezenta nici un element sau argument nou în dosar, procurorii D.N.A. au înaintat recurs împotriva soluţiei date de Tribunalul Judeţean Maramureş . Decizia Curţii de Apel Cluj în complet de trei judecători hotărăşte condamnarea primarului municipiului Baia Mare la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare precum şi recuperarea falsului prejudiciu calculat şi propus de către procurori de 394.500 euro, având la baza acestei decizii, exact acelaşi dosar şi aceleaşi documente în baza cărora două instanţe cu judecători având aceeaşi pregătire au stabilit nevinovăţia acestuia.

România este o ţară membră NATO şi membră a Uniunii Europene………..

This entry was posted in personal, retorice and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Adevărul despre abuzul asupra lui Cristian Anghel!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s