Avatar!!!!!!

Avatar. Înțeleg că de obicei când vine vorba despre un film atât de mediatizat trebuie să fie două direcții. Unora le place, altora nu le place. Nu este posibil să fii neutru.

Cei cărora  nu le place sunt puțini.  Marea majoritate o fac pentru că e foarte bine să fii contra. Dai o dumă. Gen acțiunea e previzibilă. Sau filmul are aceeași poveste ca și Pocahontas. Apare armata de  comentatori! Care vor să îi schime părerea. Dar el pentru că e tare pe poziție nu se dă convins. Dimpotrivă le mai și bagă una alta celor mai insistenți. Dar așa ai marele avantaj că lumea te consideră formator de opinie. Tehnic, așa se numesc! Formatori de opinie. E bine și aduce și un pic de trafic.

Cei ca mine. Cei cărora le place filmul. Și care scriu că le-a plăcut. Ideea, muzica, efectele speciale, mulțimea de plante, insecte, animale,… Ideea de interconexiune între toate ființele vii de pe planetă deși nu e nouă este extraordinar de bine pusă în scenă. Pentru cei care vă întrebați la ce mă refer aici = Gaia. Dacă ați citit Asimov – ciclul Fundația. Revenind la discuție, fiecare element din acest film e la locul lui. Fiecare. Nu există nici măcar un singur detaliu care să nu fie gândit și realizat în cel mai perfect mod posibil.  Că vorbim de pupila unui ochi sau de zborul unei insecte, toate detaliile sunt sublime.  Absolut sublime. Am suferit, am râs, am plâns și am simțit adrenalina provocată de o cădere în gol. Am uitat să beau din sucul pe care îl strângeam în mână. Am uitat pentru 3 ore de Băsescu, România și criza financiară. Am fost acolo. Pe Pandora. Am zburat, am fugit și m-am cătărat pe stânci. Am fost acolo … pe Pandora. 3 ore am fost Jacksully. Militar și mai apoi băștinaș. M-am ferit de cenușa fierbinte si m-am întins să ating o floare. Am fost acolo… Pe Pandora.

Mergeți la film. Închiriați un autobuz și mergeți la film. Merită absolut orice efort…. E o experiență absolut unică… Vă promit.

Pentru cei care ați văzut filmul (dar l-ați primit de la o mătușă din state… mătușa Torent) să știți că nu ați văzut nimic, ați văzut doar ce se întâmplă. Dar ați pierdut 99 % din film. Mergeți să îl vedeți în 3D. Nu există grad de comparație…

This entry was posted in Entertainment and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s