Germania, Cristi, Marius și cei 50 de metri de occident!

În Vișeu de Sus înainte de Revoluție erau vreo 23.000 de oameni. După au mai rămas vreo 17.000. Unde au plecat? În Germania, pentru că erau etnici germani. Pe vremea lui Ceaușescu toți erau maghiari dar în seara magică de 23 decembrie 1989 au devenit instantaneu germani! Dar asta e o altă discuție, care nu va avea loc astăzi.  Poate altădată. Cine știe…

Cu 6000 de oameni plecați în Germania, foarte mulți tineri din generația noastră au descoperit că au prieteni peste graniță… Și au plecat sau au încercat să plece din țară. Era o modă la un moment dat, iar poveștile celor care se întorceau deja (care munciseră sau fuseseră prinși și trimiși înapoi în țară)  nu făceau altceva decât să pună paie pe foc. Visul fiecăruia era să poată ajunge într-o țară unde să câștige bani frumoși. Se organizau cete, trupe și mici armate care plecau spre occident. Majoritatea eșuau. Totuși între ei erau câțiva foarte perseverenți… Foarte perseverenți… Dar au fost doi care au devenit vedete la prima încercare…

Da! Este vorba despre  prietenii noștrii Cristi și Marius.

Capitolul I.  Organizarea!

Cum credeți că este posibil să planifici un asemenea drum? Vreau să vă atrag atenția că pe vremea respectivă nu puteai trece granița din Ungaria spre Austria fără o viză Schengen. De aceea băieții mergeau până în Ungaria de unde plecau pe jos prin munți spre a

Austria, Sau se băgau prin TIR-uri sau trenuri ca să poată trece granița. De acolo mai aveau câteva nopți de mers (nu puteau merge ziua pentru că era poliție peste tot) ca să ajungă în Germania. Erau mulți care angajau călăuze. Sau tovarăși care aveau vize și mergeau cu mașini să îi aștepte după ce traversau granițele. Cât timp credeți că era nevoie să planifici o asemenea aventură? Eu zic că foarte mult. Dar pot să vă spun cât le-a trebuit prietenilor noștrii: O oră! Da prieteni. O oră!

Povestea începe într-o sâmbătă. Noaptea. Noaptea târziu. Foarte târziu. Pe la 3 dimineața. Și cum stăteau ai mei la o berică, ce îi trece lui Cristi prin cap.

– Bă. Ce fain ar fi să mergem în occident! nu?

– Ar fi fain,  îl aprobă Marius. Da… Ne-ar trebui niște bani…

– Banii nu-s o problemă! Știi că nu mă uit!

– Păi hai să mergem!

– Când?

– Acuma!

– Merem tată!

Zis și făcut. Terminat câte una bere de persoană. Plecat la Marius acasă. bagaj lejer de plimbărică. Una bucată bere pe traseu / persoană. Plecat apoi la Cristi acasă. Care din nou era singur acasă. Părinții erau la o nuntă!

Bagajul lejer și pentru Cristi. Doar nu era să își rupă spatele. Aveau bani. Dacă le trebuia ceva puteau să își cumpere…

Cristi a băgat mănuța până la cot și a făcut curățenie în cutia cu bani a familiei. Vreo 1200 de mărci. Două lănțișoare de aur. Și două verighete. Pe care le-au lăsat acasă. Cristi le luase, dar Marius ne-a povestit mai târziu că el calculase și o posibilitate ca excursia să eșueze. Și poate că multe chestii  puteau fi iertate. Și uitate. Dar să vinzi verighetele părinților era prea de tot… Așa că le-au pus la loc.

Și înarmați cu încă 2 beri / persoană, au plecat spre Baia Mare. Cu autobuzul. Se anunța o călătorie minunată, mai ales că ai mei feciori erau beți bine. Drumul până la Baia Mare dura vreo 5 ore. Și mai presus de toate traversa 2 munți. În total vreo 3 ore cap la cap de mers pe serpentine… Să nu vă stric pofta de mâncare vă scurtez povestea cu următoarea propoziție. Când au ajuns erau mai slabi cu câte 4-5 kilorgame de persoană și spatele autobuzului avea nevoie urgent de un curățat chimic. Ok?

facem un mic rezumat?

Plecați beți, cu noaptea în cap, de acasă cu banii furați de la părinți,acum mahmuri, obosiți și musai, dar musai în căutare de un duș.

Capitolul II. Baia Mare

După o asemenea noapte obositoare, în momentul în care au ajuns în urbe s-au decis să meargă la un hotel să se schimbe. Să facă un duș si mâine să plece mai departe… Pentru cei care cunosc orașul  am să vă spun că feciorii mei au coborât în Centrul Vechi. Unde s-au și cazat. La 50 de metri de stația de autobuz era un hotel Hotel Minerul. Era deschis pe vremea aceea. Acum e o ruină. Să revenim. 50 de metri.

Au intrat în holul Hotelului unde erau niște aparate de poker. Cred că știți toți despre ce vorbim. Și băieții mei după ce s-au cazat, au făcut un dușuleț și au coborât la o berică. O poveste o minciună, au mai băgat așa de plictiseală niște bănuți mărunți la aparate. Spre dupămasă au păpat câte o ciorbiță (că dă bine la mahmureală) și s-au dus să se culce.

Capitolul III. Neplecarea!

Ce credeți că s-a putut întâmpla peste noapte ca să îi oprească tinerii noștri din drumul spre îmbogățire? Ia hai, poftiți de încercați! Vă spun eu că așa economisim un pic de timp. Cristi a făcut varicelă peste noapte.

Vă puteți imagina un ghinion mai mare? Eu unul nu!  Așa că meseriașii au rămas în hotel până avea să se facă Cristi bine. Pentru că toată lumea le spunea că în maxim 10 zile trece. Bineînțeles cu tratament. Tratament care consta în 6 aspirine și 3 paracetamoluri pe zi. Administrate în cele 3 ciorbe. Fără carne. Doar zeama cu un pic de pâine. În același timp Marius mânca ca un pașă tot ce îi dorea inimioara. Berea curgea valuri. Mai juca un pokeraș la aparate. Mai citea un ziar. Trai tată! Dar distracție, distracție, să nu uităm de prieteni. De 3 ori pe zi Marius urca în cameră la Cristi să îi ducă pastilele și farfuria de ciorbă. De 3 ori pe zi trebuia să îi dovedească prietenului lui că nu l-a uitat.

Capitolul IV. Plecarea

Boala lui Cristi a durat fix 17 de zile. Și după 17zile, după ce au plătit toate facturile de la hotel le-au mai rămas vreo 50 de mărci. Și lănțișoarele de aur. Pe care nu le-au mai vândut. Pentru că nu aveau cine știe ce valoare. Dacă pentru Marius cele 3 săptămâni de stat în hotel fuseseră raiul pe pământ, pentru  Cristi fuseseră un coșmar. Slăbit și total dezamăgit de experiența drumului spre occident Cristi a hotărât că este cazul să se întoarcă acasă. Zis și făcut. Au mers în stația de autobuz (care vă reamintesc că era la 50 de metri de  hotel) și au luat autobuzul spre Vișeu. Pe drum au inventat ei o poveste cum au fost prinși la granița cu Austria și au stat în pușcărie, și cum au evadat ei din pușcărie și au mers sute de kilometrii pe jos… O poveste de capă și spadă… Aventură pentru o viață întreagă… Ajunși acasă, din ultimii bani s-au oprit la o berică. La un non stop în centrul orașului. De unde, după ce au cheltuit și ultimul leuț s-au despărțit pentru prima oară în ultimele 3 săptămâni. Doar că Marius în drum spre casă a intrat în barul în care eram și noi. Și după câteva beri ne-a povestit marea aventură. 1200 de mărci cheltuite. Și 50 de metri din stația de autobuz. Atât au reușit băieții. 50 de metri! A doua zi abia așteptam să vină Cristi să ne povestească aventurile prin care au trecut…

This entry was posted in Entertainment, personal and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Germania, Cristi, Marius și cei 50 de metri de occident!

  1. camytzi says:

    eu am avut un vecin cu noroc: a fugit in Franta si, dupa multi ani de ascuns si apoi muncit, a ajuns foarte foarte bine🙂 e in staff-ul de formula1 de la Renault parca…
    In fine. Ideea e ca oaminii astia doi, Cristi si Marius, cu pataniile lor (mai ales ca is din Viseu) constituie un deliciu intr-ale lucrurilor foarte amuzante :))))
    Si da, iara ma doare stomacul de la ras :))))

  2. gaben.ro says:

    Daca vorbim despre Vasi Hriban stiu foarte bine povestea, pentru ca eu i-am dat bani imprumut sa plece.
    Pe vremea aceea eu aveam atelierul de reparatii tv de la parterul blocului. eee, ce vremuri…
    Fratele lui, Fanel a lucrat apoi la mine la tipografie vreo 8 ani pana am plecat in Baia Mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s