Tempus fugit!

Îmi amintesc cum priveam șirurile de tineri cu rucsaci în spate care veneau pe Wasser. Puștani de 17-18 ani, plecați în lumea largă cu doi – trei euro în buzunar. Cu un ceaun atârnat de rucsac. Cu plete și tuleie de barbă abia ițite și nelipsiții bocanci de piele. Nu erau ghete de tracking pe vreamea mea. Erau bocancii aceia de zăpadă cu un aspect foarte milităresc. Departe de familie, de bani de confort și  de protecție. Doar ei. Autostopiști de nevoie, bucătari pentru prima oară, pescari de conjunctură. Și mai ales poligloți. Cu niște dicționare mici în buzunarele de la pantaloni. Repetau într-o româna stâlcită că au nevoie de apă. Sau lapte. Sau pâine. Și că nu au bani să plătească. Ce pot să vă spun sigur e că primeau de fiecare dată orice aveau nevoie. Parcă era o convenție la nivel planetar a părințolor… Fiecare îi ajuta cu ce putea.

Noi, niște prunci rupți în fund cu haine gri purtate de încă 3 frați, îi petreceam cu privirea, invidiindu-i pentru hainele colorate fistichiu și guma de mestecat…

Lăsând la o parte admirația pentru adolescenții curajoși, eu mă gândesc că nu am făcut o asemenea călătorie. Cele câteva tabere unde eram supravegheați de 4-5 adulți, aveam cazarea și mancarea asigurată plus niște bănuți “pentru orice eventualitate” nu ne-au rupt de familie. Nu au avut nici părinții mei curajul să mă lase sau chiar să mă trimită într-o asemenea călătorie. Nici eu nu m-am gândit vreodată ca ar fi posibil să plec așa pur și simplu. Turul Europei? Siigur că da. Nu am făcut turul țării, d-apoi să colind un continent… Și mă repet, să plec la drum fără să am bani pentru toată excursia. Să plec la drum cu autostopul. Să nu știu unde am să dorm, unde să mânânc. Și să fiu înconjurat doar de străini… Nici măcar nu am avut cea mai mică intenție. Niciodată…

Morala. Poate că o astfel de călătorie inițiatică m-ar fi făcut mai puțin atașat de țara asta. Și de familie. Și de obiceiuri. Poate că nu mi-ar mai fi atât de frică de necunoscut. Toate chestiile care mă împiedică acum să părăsesc țara asta de căcat. Pentru totdeauna. Să mă duc într-o țară unde știu că dacă m-aș îmbolnăvi nu aș fi nevoit să îmi aduc medicamentele de acasă. Unde nu s-ar scumpi curentul și motorina după bunul plac al unor nenorociți, unde oamenii politici sunt nevoiți să își facă treba și unde justiția ar însemna dreptate. Adică orice țară decât România. Oricare alta…

Sfatul meu: faceți lucrurile la timpul lor. Să nu ajungeți să regretați după aceea…

.

.

poza e de pe viseudesus.ro

This entry was posted in personal, retorice and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Tempus fugit!

  1. camytzi says:

    citeam articolul, apoi morala si, picand pe ganduri, mi-am dat seama ca si la mine, si probabil la multi altii, se aplica foarte bine randurile scrise de tine. Si mie una mi-e teama de necunoscut, ceea ce e suficient sa ma complac in activitati devenite rutina, in trasee devenite rutina si in restul treburilor devenite, evident, rutina, fara a gusta fara temeri ceva nou🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s