De ce erau utile cauciucurile de iarnă!

NU am vrut să mai scriu despre povestea asta cu dezăpezirea. Unu pentru că am mai scris un articol. Al doilea, pentru că e plin internetul de povestea asta cu nemernicii ăia care au cutezat să iasă pe străzi fără să aibă pregătite cauciucurile de iarnă…

Am citit tot ce mi-a picat în mână și peste tot lumea era revoltată, pe bună dreptate dacă mă întrebați pe mine. Păi tu, ca și cetățean nu poți fi de vină. Tu ar trebui să fii beneficiarul unor servicii pentru care într-un fel sau în altul plătești. Dar, nu. Nu beneficiezi de aceste servicii și mai ești și luat la întrebări, pentru că vezi doamne nu s-a putut curăța drumul din cauza ta. Ce căutai pe drum? Nu puteai sta acasă? Drăgălășenia maximă e că companiile astea pe care le-am supărat cu prezența sunt plătite la timp și cu rigurozitate din bugetul primăriei. Poate vă mai aduceți aminte că la o inundație din capitală, reprezentantul companiei care trebuia să se ocupe de canalizări a apărut foarte afectat la televizor și a respins toate criticile, motivând că e normal să se umple canalele dacă toți bucureștenii fac duș dimineața. Și că e o lipsă totală de civilizație să vă spălați toți odată. Trebuie făcut duș la ore diferite în fiecare zi! Dacă cumva ați înțeles, noi prostimea, îi cam încurcăm pe șmecherii ăștia care sug banii de la buget!

Dar trebuie să dăm cezarului ce-i al cezarului…

DA! SUNTEȚI DE VINĂ! La faza cu cauciucurile de iarnă. Pentru că dacă aveați cauciucuri de iarnă, puteați circula și pe bulevardele pline de zăpadă. Și circulând prin zăpadă câteva mii de mașini ar fi topit-o. Ca să nu mai aibă domnii cu dezăpezirea de lucru. Pentru că (sper că nu aflați în premieră de la mine) toți șmecherii ăștia fac asta. Adică lasă mașinile proștilor să circule ca să se topească o parte din zăpada de pe drum și abia apoi se apucă de lucru. Ăsta e motivul pentru care nu vedeți foarte multe mașini de dezăpezire noaptea. Încep să patruleze doar pe la ora 6 dimineața, de parcă le este frică să nu-i fure cineva.

AȚI ÎNȚELES? Dacă ninge, repede în mașinuță și ture de oraș ca să participați la dezăpezire. Ca să aibă domnii ăia mai puțin de lucru, implicit mai mulți banii de luat! Poate așa nu o să vă mai certe…

Dar neapărat să  vă luați cauciucuri de iarnă, pentru că trebuie să mergeți prin zăpadă mare. Să nu cumva să rămâneți blocați pe undeva prin nămeți. Că așa îi blocați și pe ceilalți cetățeni care participă la acțiune… Și îi supărăm pe domnii de la dezăpezire…

This entry was posted in retorice and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s