Ar fi cazul să te aranjezi puțin… Că-s alte vremuri…

Cumpăram în fiecare zi un  ziar. De 5 ani același ziar. Doar ca să citesc un editorial. Doar ca să citesc părerea lui despre ce se întâmplase cu o zi înainte. Sau despre ce i se părea lui că o să se întâmple mâine. Sau despre bucuriile și supărările lui. De zi cu zi. Citeam în fiecare dimineață un articol scris ieri. Și articolele lui aveau o forță nemaipomenită. Mă întristam, mă bucuram, eram furios sau calm, trăind impresiile lui de ieri. Nu îl cunoșteam și n-aveam nici cea mai mică idee cum ar putea să arate. Nu reușeam să mi-l imaginez. Dar ajunsesem să îl cunosc atât de bine, încât aveam puteam să ghicesc ce va scrie mâine. Ce va scrie și despre ce. Era un editorialist! Unul bun.

Șocul pentru mine a venit când l-am văzut prima oară la televizor. M-a dezamăgit aspectul fizic. Nu așteptam un supererou. Dar nici o umbră de om… Era și prost îmbrăcat cu  haine mototolite și total nepotrivite… Neras cu un aspect de pictor drogat, părăsit de muză și cu o voce răgușită încerca blajin să contrazică o duduie supărată pe viață…  Nu am mai cumpărat ziarul. Nu mai aveam de ce. Eroul meu pierise. Nici anchetele foarte bine documentate, nici dezvăluirile extraordinare și nici măcar deducțiile demne de un detectiv legendar nu m-au putut convinge să îl citesc din nou… Mi-a trebuit foarte mult timp să trec cu vederea dezamăgirea și să îl mai citesc din când în când.

Ce am realizat după mult timp e că rutina îl adusese în starea aceea. Pentru el cititorul ca și mine nu exista. Exista doar un număr. Eu eram cititorul 12908 sau poate cititorul 15087. Depinde la ce oră cumpăram ziarul. Nu avea nici un fel de datorie față de mine. Nici una. El doar vedea niște numere în fiecare dimineață. Nu spun că îi era ușor. Avea o noapte întreagă la dipoziție. O noapte întreagă în care se gândea dacă ce a scris el azi va fi pe placul nostru. Doar că noi nu îl știam. De fapt îl știa foarte puțină lume. Colegii, cei din breaslă, vecinii, puțină lume. Nu era o vedetă. Și nefiind o vedetă nu era pregătit ca noi, numerele din statistici să fim afectați de aspectul lui. Sau de cum arată hainele lui.

Acum are blog. Și din rutină îl citesc. Îl am în reader, mi s-a părut normal pentru că ne știm de mult. Scrie și acum editoriale. Nu e la fel de incisiv, nu mai supără pe unii cum făcea înainte dar scrie la fel de bine. Diferența e că acum nu mai așteaptă o zi ca să vadă câți oameni îl citesc. Reacțiile apar în minutul în care a postat. Sunt alte vremuri… Îl mai laudă lumea …Îl mai și înjură… Tehnologia are și neajunsuri…

Ce vroiam să zic? Că ar fi cazul să se radă să își pună o cămașă și o cravată. Pentru că sunt alte vremuri. S-a terminat cu haiduciile.  Dacă ar fi înțeles asta mai repede îi cumpăram și acum ziarul.

Da! Ar fi bine să vă aranjați puțin. Că-s alte vremuri. Și nu vă văd așa cum sunteți cu pantalonii ăia  de catifea uzați în genunchi și cu cămașa mototolită și scoasă peste curea să vă bateți  cu bandiții ăștia îmbrăcați în costume Armani. Înțelegeți?

This entry was posted in retorice and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Ar fi cazul să te aranjezi puțin… Că-s alte vremuri…

  1. robbie says:

    la cine te referi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s