Anchetele politiei facute la comandă

spirPrima acțiune polițienească mega mediatizată de presă pe care eu personal mi-o amintesc în Baia Mare a fost una legată de prostituție. Da. O rețea periculoasă de infractrori a fost anihilată de către poliția română. Dosarul anchetei fusese început de poliția din Olanda la reclamația unei prostituate românce. Am să vă povestesc în alt post cum din 12 acuzați a făcut pușcărie doar unul dintre ei care nu avea nici în clin nici în mânecă cu toată afacerea. Cazul acesta îl cunosc personal.

Apoi să ne amintim de acțiunea cu mașinile furate, inmatriculate în  Maramureș. O nouă acțiune în forță. Vreo 10 arestați. Din care  au făcut pușcărie doar 2 persoane. De asemenea care au avut un grad mic de implicare. Toată tevatura a pornit de la o anchetă a poliției din Italia, care a fost sesizată de către societățile de asigurare din peninsulă.

Acum ultimul caz, cel cu utilajele furate din străinătate. Care din nou vine la comanda unor forțe polițienești din alte țări. Un vinovat.

Am mai multe exemple dar aceste 3 cazuri sunt  evidențe ale  faptului că poliția română nu a avut nici o inițiativă premergătoare acestor cazuri, deși în toate cele 3 exemple dovezile erau mai mult decât clare. Unde au fost super serviciile de securitate ale țării, cei care ascultă telefoanele oamenilor de afaceri și apoi vând înregistrările partidului care dă mai mulți bani? De ce plătim mii de funcționari dacă nu sunt în stare să ne apere de infractori? Și de ce se poate porni un ditamai războiul când ne-o cere poliția din altă țară?

poza de aici

This entry was posted in retorice and tagged , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Anchetele politiei facute la comandă

  1. transmix78 says:

    De ce nu te intrebi unde s-a pierdut diferenta dintre cei arestati initial si cei condamnati? Doar nu la politie….E adevarat ca politia este asa cum o stim cu totii, dar nici nu procuratura si judecatorii nu mi-e rusine….

  2. Pingback: Afară plouă. Și curvele fac figuri. Și în viață doar fraierii plătesc! « Gaben.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s