Turism în România. Slănină cu ceapă.

 

2zuegepaltin-gAm îndrăznit să scriu ieri părerea mea despre ce caută turiștii în România. Pentru că mi-am luat astăzi niște înjurături de la un gibon (n-am publicat comentul pentru că erau doar înjurături) care are altă părere despre discuția din postul anterior mă simt obligat să vă povestesc o întâmplare din copilărie. Această întâmplare mi-a conturat mie ideea că pe acele vremuri turiștii care veneau în România căutau aventură. Adică veneau aici ca și în Africa. Extrem outdoor!

În orașul meu natal este un trenuleț cu aburi. Foarte drăguț. Deservește o exploatare forestieră care se întinde pe vreo 60 de km. De tren poate ați mai auzit – mocănița, iar muntele pe care urcă este Wasserul. Ca să fim de la început bine ancorați în realitate și trenul și linia ferată au fost construite de austroungari . Dar pentru că e ultimul tren cu aburi care mai funcționează în regim profitabil în Europa (adică e folosit la un business nu e muzeu) a fost și continuă să fie o atracție pentru turiști.

Și o mulțime de oameni (nu români)  au făcut demersuri și au adus bani de acasă pentru a susține în funcționare acest tren. Sau când s-a mai rupt linia de la viituri. Dar despre asta vă voi povesti altădată.

Deci. Tatăl meu era angajat  la Ocolul Silvic din Vișeu și muncea pe Wasser. Om crescut pe munte nu le prea avea el cu educația. Așa că eu și surorile mele lucram de mici ca să ne ”învățăm cu valoarea banului”. Vara culegeam tot ce creștea pe muntele ăla. Adică zmeură, afine, măceșe, muguri de brad, ciuperci, măceșe, etc. Și ca să ajungem pe munte mergeam lunea cu trenulețul cu aburi. Înghesuiți în două vagoane din lemn laolaltă cu țapinarii (cei care munceau la exploatarea forestieră) și ciobanii care își plimbau stânele pe acolo. Turiștii care veneau în aventură pe Wasser aveau parte de un tratament diferit de noi. Ei circulau cu niște vagoane luxoase, atașate la același tren. Fotolii generoase, curățenie, inoxuri și cromuri, tot tacâmul.

Doar că  surpriza tuturor era că turiștii respectivi de cele mai multe ori preferau să stea în vagoanele muncitorilor, pe bănci de lemn lustruite de salopetele muncitorilor, cu podelele din lemn subțiate și cu găuri prin care se vedeau șinele de cale ferată, cu geamuri sparte și prinse cu sârmă și doi nasturi, în amalgamul de mirosuri și izuri acre…De ce? Pentru că ei veniseră aici ca să trăiască o aventură. Nu să stea în fotoliu… Că fotolii aveau și acasă. Doreau o excursie în sălbăticie, un safari lipsit de confort, o evadare din lumea plină de asfalt, televiziuni și reguli.

Și ca să vă conving că am dreptate am să vă povestesc o întâmplare care mie mi-a rămas întipărită în minte. Un muncitor înghesuit într-un colț al vagonului a scos din raniță o bucată de slănină învelită într-un ziar, o ceapă, o jumătate de pâine și o sticlă de țuică. Și cu un briceag s-a apucat tacticos să mânânce. Turiștii care erau în tren au scos repede aparatele de fotografiat și au început să facă poze omului care săracul rămăsese cu îmbucătura în gât de emoție. Și speriat și-a strâns repede mâncarea și a băgat-o înapoi în raniță. A fost nevoie de 15 minute de negocieri pentru ca omul să se lase fotografiat din nou în timp ce mânca. Și i-au dat și bani într-un final. 40 de mărci germane. Ca să mânânce ca un sălbatic pentru ca ei, turiștii aventurieri să poată arăta prietenilor în ce sălbăticie au ales să își facă concediul. Nu știu de ce am reținut atât de bine această întâmplare. Poate pentru că m-a frapat dorința acelor turiști de a fotografia situația respectivă sau invidia că omulețul cu slănina a câștigat 40 de mărci mâncând, iar noi trebuia să muncim 3 săptămâni pe rupte pentru aceeași bani…

Acum pe Wasser nu mai vin asemenea turiști. Fac rezervări pe internet la pensiuni. Vor apă caldă, internet, telefon, televizor, satelit, semnal la telefoanele mobile, transport până la tren, adică condiții. Nu mai merg în vagonul muncitorilor. Merg cu vagoanele cu fotolii și fotografiază doar pădurea și râul.  Nu mai vor sălbatici. Dacă vroiau sălbatici se duceau în safari. Pentru că acum avionul este foarte ieftin.

Sper că ați înțeles de ce sunt de părere că vremea turismului în sălbăticie s-a terminat pentru România.

 

Poza e făcută de Michael Schneeberger. Acelasi om care strange de vreo 10 ani bani pentru a mentine acest tren în funcțiune. Găsiți mai multe pe www.wassertalbahn.ch.

This entry was posted in personal and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s