Ora de sport. Ultima! C'mon!

Isteria națională declanșată de anunțul ministrului educaţiei  Ecaterina Andronescu de a reduce numărul de ore de sport pe săptămână m-a făcut să mă gândesc puțin la cât de mult însemnă acea oră de sport care ar putea să lipsească din programa copiilor. Nu vreau să mă refer aici la orele de sport pe care le făceam noi în liceu pentru că nu am avut notiunea de oră de sport niciodată. Era o oră de la care puteai lipsi lejer cu excepția celor 2 zile pe trimestru când se dădea norma. Adică săream de pe loc, fugeam sau aruncam cu mingea de oină ca să primim note. Câți credeți cu tărie că orele de sport din școală sau numărul sau lipsa acestor ore sunt responsabile de valul de obezitate care lovește adolescenții.

Eu personal cred că dacă nu ar fi nici o oră de sport la școală situația ar fi exact la fel. Și știți de ce? Pentru că 2 ore de mișcare pe săptămână nu pot compensa 7 zile de mâncat în fața calculatorului. Generația mea eram uscați ca niște scânduri, tatăl meu glumind de multe ori că dacă m-aș tăia din greșeală mi-ar sări toate oasele de la loc. Să nu-mi dați replica cu mâncarea de fast food și numărul de calorii din cipsuri. Poate cei de vârsta mea au trăit zilele copilăriei cu untură de porc unsă pe pâine și mâncarea plină de grăsimi și carne, lapte proaspăt care nu ajungea prin fabrici ca să-i reducă din grăsimi, bomboane și înghețată cât era ziua de lungă și sucuri pline de E-uri de la dozator. Nu știam definiția caloriilor, glucidelor și lipidelor și mai ales nu aveam pe nimeni să ni le calculeze. Mâncam de 3 ori pe zi la ore fixe șicu mici excepții eram toată familia la masă.

Mergeam cu bicicletele în fiecare zi, jucam fotbal, miuța, leapșa, tenis, ascunselea, ne împușcam cu cornete de hârtie, mergeam pe jos la școală, săream garduri ca să furăm cireșe și mere de la vecini, ne plimbam cu fetele pentru că nu aveam voie să intrăm în baruri și seara era scandal de fiecare dată pentru că nu vroiam să intrăm în casă. Ne rupeam tenișii chinezești fugind duminica în parc la Daciada și racordam rachete de tenis din lemn Reghin ca să putem juca și noi 2-3 ore. Sesizați diferența cu generația PC-PS.

Pe gsp (normal nu? dacă o știre e cu sport trebuie să fie pe gsp) este și un mic forum unde niște frustrați înguști la minte se vaită că vom deveni o națiune de ”strâmbi și inapți, cocoșati și supraponderali”. Pentru o oră de sport pe săptămână? Avem o lege care interzice comercializarea unor categorii de alimente lângă școli tot ca să combată obezitatea. Altă lege de rahat care nu are nici un efect doar că a mai adus niște mici comercianți în pragul falimentului. Nu astea sunt soluțiile!

Vreți să nu devină obezi copii noștrii? Luați-le monitorul de la calculator!

 

Later edit. Uitaţi-vă aici puţin! Incredibil

This entry was posted in personal and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s